„SĂRBĂTOREŞTE PRIMĂVARA ROMÂNEŞTE!”, Ed. 2016
Acţiune voluntară a tinerilor Nepsis din Parohia
Ortodoxă Logroño
CONSTRUIM ÎMPREUNĂ!
Cum a luat fiinţă Târgul de Mărţişoare ca acţiune a Tinerilor Nepsis?
La
începutul lunii februarie 2016, la iniţiativa unei mămici din parohia noastră, de
a face mărţişoare prin care, pe lângă ducerea mai departe a tradiţiei
româneşti, să contribuim şi la fondul necesar construcţiei Sfintei Biserici
Ortodoxe din Logroño. Zis şi făcut! În doar câteva zile, am luat parte la o
manifestare fără precedent, în cadrul căreia peste 30 de enoriași de toate
vârstele, femei şi bărbaţi, fete şi băieţi deopotrivă, s-au mobilizat, astfel
încât în prima duminică aveam 6 – 7 modele diferite, realizate manual şi
dăruite pentru a fi vândute. În duminicile următoare ni s-au alăturat noi
voluntari şi deci au apărut noi modele, ceea ce a determinat şi noi achiziţii.
Este
greu de descris în cuvinte emoţia trăită atunci când am intrat într-una dintre
sălile destinate Şcolii de Duminică şi i-am găsit pe băieţii din Grupul Nepsis
făcând şnur de mărţişor, în partea dreaptă iar în stânga - un grup de copilași învățau de la doamna îndrumător a grupei de micuți același lucru. Vi-i
puteţi imagina? Băieţi şi bărbaţi cu vârste între 14 şi 32 de ani, făcând
fundiţe pentru mărţişoare... sau într-o zi de miercuri, un alt grup care
pregătea expoziţia de mărțișoare pentru Ziua Mamei – unul dintre tătici picta literele panoului
iar unul dintre tineri împletea brăţări, în timp ce soțiile lor ansamblau
mărţişoare pentru următoarea duminică. Au fost angrenate multe mâini și tot pe-atâtea suflete iar asta spune ceva despre comunitatea noastră.
O altă familie, mereu prezentă la acţiunile tinerilor din parohia noastră, a
realizat şi donat felicitări pentru 8 Martie, pentru a fi vândute în acelaşi
spirit.
Remarcabil este și faptul că o parte dintre românii care au magazine în orașul nostru ne-au ajutat cu vânzarea.
Cine
a cumpărat aceste mărțișoare?
Toată
lumea! Chiar şi cei mai sceptici dintre ai noştri au fost impresionaţi de
amploarea pe care a luat-o acţiunea noastră.
Chiar
şi în acest caz, surprizele plăcute nu au întârziat să apară, fiindcă inclusiv
cei care au donat sau au lucrat manual migăloasele minunăţii, au cumpărat
pentru a le dărui celor dragi simboluri ale primăverii. Sigur, în general, au
cumpărat, după Sfânta Liturghie, participanţii la slujbă.
Cât
a durat această mobilizare?
Ne-am propus încă de la început, ca pe data de
6 martie, în cadrul serbării de Ziua Mamei, să-i dăruim Părintelui Vasile banii
obţinuţi din vânzare, pentru a fi puşi în contul destinat achiziţiei terenului
necesar construcţiei. 4 săptămâni s-a muncit şi nu fără folos. Cred că
principala realizare este aceea ca dragostea faţă de Biserică, de neam şi
tradiţie ne aduce împreună în număr tot mai mare şi ăsta nu este puţin lucru la
3000 de km de casă.
În
general, oamenii se plâng că ar face dar nu au timp. Care este motivaţia
dumneavoastră de a iniţia şi coordona aceste acţiuni voluntare?
În
parohia noastră se deruleaza de foarte mulţi ani activităţi cu caracter
tradiţional sau cultural pentru cei mici – ateliere de creaţie şi lucru manual,
sunt învăţaţi poezioare şi cântecele pentru serbările organizate aici. Mereu au
fost doamne cu suflet mare care s-au ocupat de acestea.
Să
vă vorbesc despre motivaţia mea? Pur şi simplu am simţit că pot dărui din ceea
ce am iar altora le poate fi de ajutor. Dumnezeu a vrut ca eu să am părinţi
care m-au educat în acest spirit şi tot El mi-a îndreptat paşii către Sfânta
Biserică de aici. Ai mei sunt meşteri și creatori populari, mama este
profesoara de limba română iar tata un mare iubitor de neam, cultură şi tradiţie.
Dacă plecăm de la aceste criterii simple şi adăugăm experienţa mea profesională
în Comunicare, iată că avem răspunsul. Eu cred în puterea exemplului.
Mai
cred că noi, adulţii care facem parte din comunitatea Bisericii Ortodoxe din
Logroño, indiferent de vârstă, conştientizăm nevoia unui pilon spiritual şi
cultural, înţelegem că fiecare dintre acţiunile de azi vor fi benefice
generaţiilor următoare crescute şi educate aici. Tinerii, astăzi, cresc şi sunt
educaţi într-o societate cu multe elemente de influenţă nefastă formării lor
corecte. Cred ca este de datoria noastră să le dăm o alternativă benefică şi
totodată atractivă. Dacă simţi aceste lucruri ca prioritate, iată că lipsa
timpului devine doar o scuză. Nu de puţine ori, repetiţiile pentru spectacole
au avut loc la ore târzii iar membri corului muncesc, sunt elevi, studenţi şi
în multe cazuri au venit cu micuţi în cărucior i-au hrănit şi adormit însă au
continuat să cânte; sau chiar cu bătrânii spanioli pe care îi au în grijă. Aş
putea vorbi la nesfârşit despre jertfa şi dăruirea lor. Iată alt exemplu:
instrumentistul nostru, un tânăr de puţin peste 30 de ani, cu familie acasă a
venit seară de seară după muncă, răbdător, acompaniindu-ne cu mănuşi pe mâini
(repetiţiile în iarnă aveau loc de la ora 21.00, în Biserică, pentru a ne
folosi de sistemul de sonorizare). Acţiunea cu mărţişoarele şi felicitările are
propriile poveşti despre iubire, jertfă şi dăruire. Emoţionant!
Ne bucurăm că o idee aparent banală a strălucit cu așa intensitate încât, dincolo de faptul că am reușit să punem o piatră la temelia Bisericii noastre, am fost sursă de inspirație și exemplu urmat și de alte grupuri de tineri, din alte parohii.
Toate momentele importante, tipice tradiţiei şi culturii româneşti autentice sunt marcate de întâlniri ale grupului sau spectacole tematice, cu mesaj. Am început, din primăvara anului trecut să îmbinăm poezia şi cântecul cu mesaj profund, dăruindu-le şi adulţilor un colţ de suflet românesc. Să ne ajute Domnul să avem putere să ducem mai departe ceea ce am început şi să fim inspiraţi pentru a continua această îmbrăţişare a omeniei, tradiţiei, credinţei şi trăirii întru Hristos.
(Dialog
cu Mădălina Basarman, Coordonator Nepsis,
Logroño, 15 martie 2016)
Mulțumesc pentru tot Dr. Ellen! După ce te-am contactat pentru a mă ajuta să nu mai divorțez de soțul meu, soțul meu a încetat să mai depună acte de divorț și lucrurile stau mult mai bine. După cum ai spus, tot procesul de divorț a fost anulat, femeia rea care a creat probleme în căsnicia mea a părăsit soțul meu și acum suntem foarte fericiți împreună. Împărtășesc această experiență de viață cu oricine se confruntă cu provocări similare în relația lor, căsătorie sau orice altă problemă. , o puteți contacta pe Dr Ellen pe WhatsApp +2349074881619
RăspundețiȘtergereEa este competentă în următoarele vrăji:
* vrăji de dragoste
* vrăji de căsătorie
* vrăji de bani
* vrăji de frumusețe
* Vrăji de noroc
* Vrăji de atracție sexuală
* Vrăji de vindecare a SIDA
* Vrăji de loterie
* Blestemele elimină imediat vrăjile
* Vrăji de protecție
* Vrăji de loterie
* Vrăji norocoase
* Vraja de fertilitate
* Inel de telekineză 💍
E-mail: ellenspellcaster@gmail.com
Whatsapp +2349074881619