„După trei zile, se pregătiră de drum și porni. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă (…)”
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – Petre Ispirescu
De trei
ani în același loc, cu aproximativ aceeași echipă însă categoric cu același entuziasm,
a început ziua în care tradițiile noastre autentice s-au așezat frumos spre a
fi cunoscute și admirate de către toți trecătorii.
Când sufletul are dimensiunile unei lumi de basm iată că
trei zile pot fi asemănate cu trei ani iar roadele vor fi la fel de valoroase și
bogate. Nopțile prind lumina zilei iar zilele își pierd amurgul în împletirea
ideilor cu scopurile și marea noastră năzuință: de a semăna pod de cunoaștere
între inimile pe de-a-ntregul românești și sufletele din casa în care am ales
să trăim: orașul spaniol Logroño și
nu în ultimul rând, achiziția
terenului necesar construcției Sfintei Biserici Ortodoxe.
De joi a început
mobilizarea, fiecare cu partea sa de contribuție și certitudinea că va
fi bine și că „va ieși frumos”. Telefoane, mesaje, mailuri, drumuri, rugăminți și
uneori sentimente de frustrare și neputință, căci este difícil să pornești la
un astfel de drum cu buzunarele pline de speranțe … și cam atât. Fără fonduri
materiale, fără oameni plătiți și fără informație completă dar cu privirea
dorinței departe în timp, am reușit.
(imagini din prima parte a zilei puteți găsi pe pagina https://www.facebook.com/pg/fotoGrafica.by.madalina.basarman/photos/?tab=album&album_id=789274881251630 - galerie completă
sau materiale video publicate de presa locală cu interviurile oferite de doamnele Daniela Sigoiu și Ileana Sărmaș.)
Vi-i vom prezenta cu
mare drag și infinită recunoștință pe cei care au muncit voluntar (gratuit)
pentru realizarea standurilor prezentate de Parohia Ortodoxă Sfânta Treime, precum
și pe cei care, inspirați de visul înfăptuibil de a avea un loc al sufletelor
noastre pe care să îl lăsăm generațiilor de după noi, au donat, dându-ne un
umăr de sprijin.
·
Doamna
Daniela Sigoiu împreună cu doamna preoteasă Livia Magnet au organizat standul
de prăjituri. Cat de emoționantă a fost jertfa doamnei Daniela, care pe
parcursul scurtei sale vizite ne-a dăruit din nou timp din timpul său pentru a
ajuta!
Doamnele care au donat dulciuri:
·
Elena Coca
·
Daniela Sufletu
·
Maria Junie
·
Mărioara
Pașca (din nou ne-a bucurat cu minunățiile sale de plăcinte tradiționale,
făcute pe loc)
·
Eugenia
Harghel
·
Ileana
Gheban
Standul de de informare și vânzare de produse tradiționale
autentice și artizanale lucrate manual a avut în culise următoarea echipă:
·
Ileana
Sărmaș
·
Ionela
Sărmaș
·
Lucica
Buna
·
Mădălina
Basarman
·
Ieronim
Sărmaș
![]() |
Afișele de prezentare:
·
Mădălina
Basarman și Ileana Sărmaș
Fotografierea evenimentului în prima parte a zilei:
·
Mădălina
și Dorin Basarman – fotoGráfica by
Madalina Basarman
Montat corturi:
·
Marius
Sărmaș
·
Dorin
Basarman
·
Ilarie
Cîmpian
·
Relu
Balea
·
Boris
Harghel
·
Aurel
Harbuz
·
Cornel
Stănescu
Demontat corturi:
·
Marius
Sărmaș
·
Părintele
Vasile Magnet
·
Adi
Silaghi
·
Nelu
Olah
·
Ieronim
Sărmaș.
În cadrul momentului artistic românesc din seara zilei de
17 septembrie, ne-am bucurat să îi vedem pe scenă și pe Ionela și Marius Sărmaș,
cântând alături de ceilalți români talentați din Logroño.
S-au donat public 1123,6 Euro care, ca de fiecare dată,
au fost înregistrați în Registrul de Donații și depuși în contul dedicat
exclusiv cumpărării terenului pentru Sfânta Biserică.
·
Vânzare
prăjituri: 675 Euro
·
Vânzare
produse tradiționale și artizanale: 175
Euro
·
Prin
participarea și cu ajutorul doamnelor Daniela Sigoiu și Mărioara Pașca, la
serbarea câmpenească din data de 10 septembrie, s-au mai strans 73,60 Euro din vânzarea diferitelor
produse.
·
Donație
din vânzarea de mici și preparate pregătite de Barul „Parrales Yague”, prin
Relu Balea – 100 Euro
·
Asociația
„Zestrea Românească” a donat suma de 100
Euro.
Înainte de
a încheia, doresc să mă adresez celor care măcar o dată au simțit că le fuge
pământul de sub picioare sub povara greutăților sau dorului de cei dragi, celor
care au îngenunchiat sub apăsarea lumii și au îndreptat ochii către cer –
strigând cu lacrimi mute după ajutor, după Dumnezeu. Adresez aceeași întrebare și
celor care ați adus pe lume prunci și i-ați vrut rânduiți după Dreapta Credință
Ortodoxă moștenită de la bunicii și părinții voștri sau ați ajuns în ziua
binecuvântării familiei dumneavoastră. Întind o privire și către cei care caută
Lumina în Sfânta Noapte a Învierii și pacea de Sărbătoarea Crăciunului, celor
cărora li s-a domolit dorul de casă sau care s-au regăsit în activitățile
Parohiei noastre… v-ați imaginat cum ar fi fost FĂRĂ BISERICĂ în Logroño? Unii dintre dumneavoastră sigur își amintesc trăirea
primei Slujbe pe când eram acceptați în Concatedrala de San Bartolomé…
Iată
că Dumnezeu așa a rânduit, ca o dată pe an să ne fie îngăduit ca dincolo de
zidurile acesteia să ne unim cu toții pentru a strânge bănuț cu bănuț pentru
casa noastră, unde nimeni nu va sta cu ochii pe ceas și nimeni nu ne va mai
putea impune când să deschidem sau să închidem porțile însă pentru aceasta, porțile
sufletului nostru trebuie să le deschidem larg. Să ne bucurăm unii de alții, să
ne acceptăm și doar așa putem transforma trei ani în trei zile, ca-n basmele
rostite de bunici...
Cu drag, admirație și
profundă recunoștintă,
Parohia Sfânta
Treime, Logroño
(Autor
text: Narcisa-Mădălina Basarman, publicat pe blog cu binecuvântarea Părintelui
Vasile Magnet, la 23 octombrie 2017)
Despre San Mateo 2016 și 2017: http://parohiaortodoxalogrono.blogspot.com.es/2017/03/san-mateo-intercultural-2015-si-2016.html
Mulțumesc pentru tot Dr. Ellen! După ce te-am contactat pentru a mă ajuta să nu mai divorțez de soțul meu, soțul meu a încetat să mai depună acte de divorț și lucrurile stau mult mai bine. După cum ai spus, tot procesul de divorț a fost anulat, femeia rea care a creat probleme în căsnicia mea a părăsit soțul meu și acum suntem foarte fericiți împreună. Împărtășesc această experiență de viață cu oricine se confruntă cu provocări similare în relația lor, căsătorie sau orice altă problemă. , o puteți contacta pe Dr Ellen pe WhatsApp +2349074881619
RăspundețiȘtergereEa este competentă în următoarele vrăji:
* vrăji de dragoste
* vrăji de căsătorie
* vrăji de bani
* vrăji de frumusețe
* Vrăji de noroc
* Vrăji de atracție sexuală
* Vrăji de vindecare a SIDA
* Vrăji de loterie
* Blestemele elimină imediat vrăjile
* Vrăji de protecție
* Vrăji de loterie
* Vrăji norocoase
* Vraja de fertilitate
* Inel de telekineză 💍
E-mail: ellenspellcaster@gmail.com
Whatsapp +2349074881619