Translate

marți, 31 octombrie 2017

ANUNȚURILE PAROHIEI 1 NOIEMBRIE - 17 DECEMBRIE 2017

Doamne ajută,
Aducem în atenția dumneavoastră următoarele zile și evenimente importante, la care vă invităm să luați parte:
  • 1 noiembrie, ora 10.00 - Slujba Parastasului
  • 4 noiembrie, după Slujba Vecerniei, pomenirea celor adormiți
  • 5 noiembrie, după Sfânta Liturghie, ctitorii Bisericii noastre și viitorii ctitori, alături de consilierii noștri sunt convocați să participe la luarea unor decizii extrem de importante, care au la bază comunicările Primăriei cu privire la terenul de care avem nevoie.   
  • 3 decembrie, după Sfânta Liturghie, celebrăm Ziua Națională a României. Cu ocazia intrării în Anul Centenar al Marii Unirii, domnul Consul General al României la Bilbao ni se va alătura împreună cu  oaspeții săi din România, pentru a marca acest eveniment unic și deosebit de important.
În acest sens, Parohia noastră îi invită pe cei care au în repertoriul lor muzical cântece autentice, moștenite din moși-strămoși, pentru a le interpreta în cadrul evenimentului desfășurat în incinta Bisericii (Paseo del Prior Nr. 6). 
Pentru această mare și importantă sărbătoare, vom monta corturile Parohiei în curte, unde ne vom putea bucura de sarmale, preparate din pește, dulciuri de casă, vin fiert și alte bunătăți pregătite cu dragoste de către doamnele noastre pricepute. 
Pentru detalii și informații suplimentare, vă rugăm să luați legătura cu doamna preoteasă Livia Magnet (tlf.: 647 08 54 47).

  • 6 decembrie - Sfântul Maslu în parohia noastră
  • 17 decembrie, ora 16.30 vom fi gazda celei de-a V-a Ed. a Festivalului de Colinde, Datini și Obiceiuri „BUN EȘTI, DOAMNE, BUN!”, la care vor participa colindători din toate parohiile Protopopiatului de Nord. Parohia Logroño, sub îndrumarea doamnei profesor Natalia Brătescu și Maestrului Dirijor Ion Brătescu pregătesc momentul nostru artistic din acest an. 
Și de această dată, apropiații comunității noastre ni se vor alătura pentru a sprijini aceste manifestări minunate. În spațiul special amenajat, musafirii se vor putea bucura de bunătăți dulci, pe care doamnele noastre le vor aduce.
Mulțumim, Mădălina și Dorin Basarman (www.foto-grafica.es), care ne vor asigura și de această dată fotografierea, filmarea și publicarea imaginilor preluate în cadrul Festivalului. Pentru a evita situațiile din anii trecuți și pentru o bună rânduială în cadrul acestui eveniment anual atât de important, dumnealor vor avea exclusivitate în preluarea de imagine. Vă mulțumim și ne mândrim că alături de Parohia noastră avem oameni atât de valoroși și cu frică de Dumnezeu, care ne sunt aproape de fiecare dată!    

  • Au început înscrierile copiilor pentru Serbarea lui Moș Crăciun.  O vom avea alături pe doamna Ioana Negoescu în organizarea și pregătirea micuților înscriși, atât la dansuri populare, cât și pentru programul de colinde și poezii specifice Ajunului de Crăciun. Pentru înscrieri, vă rugăm să luați legătura cu dumneaei la numărul de telefon.: 677 82 64 40.
Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim împreună, în număr cât mai mare, în toate aceste zile atât de importante!

Cu deosebită smerenie,
Pr. Paroh Vasile Magnet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu